V

Momentale în care trebuia să se trezească o zgâriau pe față și îi lăsau urme adânci în ziua ce urma acestui crunt act.Tot ce își dorea era să doarmă. Să doarmă pe veci și să nu mai trebuiască să-și descleșteze pleoapele nicicând,să rămână în acea stare de beatitudine de dinnaintea răsăritului ce o chema la moarte.

Cu fiecare zi ce trecea , clipele îi deveneau din ce în ce mai greu de suportat. Mersul la muncă și statul în birou deveniseră o tortură. Din când în când mai iesea la câte o cafea cu grupul de oameni ,pe care îi numea prieteni fără tragere de inimă, ei îndemnând-o să bea alcool ,iar ea îndemnându-i să se ducă la origini.

Fără sens: viata, oamenii ; totul… fără sens!

Într-o noapte ,în timp ce iși privea amanta care iși întindea brațele pe Pământ luminându-l cu ură si răceală, a zărit o unbră neclintită ce la un moment dat a început să alunece pe geam, în camera sa, în ființa sa ce într-un moment a devenit neschimbătoare. S-a trezit a doua noapte , vârâtă sub pat , cu o dorință arzătoare de a  bea ceva cald și vâscos,lichidul vital oricărei ființe ca ea. Cu o viteză și o forță total străine de ea a deschis ușa din hol și s-a aruncat în vântul nopții de ianuarie, iubita sa mamă, și s-a avântat în aer, căutând ceva total necunoscut care o chema , o ademenea la ea, cântându-i în slove grecești in cântec al vieții uitate în neant.

Dintr-o dată nu se mai auzea nimic, decât acea voce divină și aerul ce îi dezmierda fața ca mii de înțepături de ac, ce îi mângâia ochii uscați , ce o-mbrățișa.Se îndepărta de sine, mai bine zis de sinele trecut, deoarece acum,în lăuntrul său,se contura  un alter ego , o entitate puternică ce îi submina nesiguranța.

Plutea. Plutea printre gândurile ce se împerecheau  cu mirosul de iasomie al viitorului ascuns în ițele vocii  ce o îndemna la uitare. plutea printrele lacrimile sângerii ce începuseră să curgă pe obrajii mați, fără imperfecțiuni,ce se reliefau pe scheletul ca de piatră.

Inimă.suflet? Oare mai avea suflet sau îi rămăseseră doar gândurile vioaie si sumbre , gândurile fără temei, fără sens?putea fi sigură doar că răspunsul va veni atunci când va afla originea vocii, locul îinspe care se îndrepta co o dorința incredibilă.Era aproape, simțea pulsul inexistent al necunoscutei ce o chema la ea. ființă gragă. Iubirea ei, început al finalului etern, al vieții fără de moarte, fără de viață. Mereu moartă,mereu existentă, fiică a nopții.

Era acolo. Acel ceva începea să se contureze, întâi ca atunci , la fereastră, apoi din ce în ce mai vizibil, cu forma umană?! O, tu , scump miraj! Era fermecată. Creatura din fața ei semăna cu cele din basme:superbă, cu părul lung și argintiu, ochi albastri , fără pupile care să-i altereze abisul privirii, de o vârstă fragedă ce îi impunea o grijă maternă față de creatoarea sa.

Era înlemnită de acea prezentă. Fascinată de puritatea învelișului său carnal si de violența emanată prin pori. Ochema Edith. Scumpă zeiță a morții ei.

Dar de ce o chemase? De ce o transformase în zeu ca pe ae? De ce nu o lăsase să continue să-și trăiască monotonia vieții și să fie ștearsă în continuare?

Zeița își privea fiica zâmbind cald și sinistru, lingându-și buzele în amintirea nopții trecute de amor intens cu fosta ființă slabă, transformată acum în înger decăzut din grațiile Cerului , coborât pe Pământ pentru a face dreptate. Dreptatea lor, nu a oamenilor.

Adora felul  în care se simțea. Era stăpână asupra propriei persoane și nu numai. Avea putere asupra lor, asupra celor ce o trataseră ca pe un gunoi, ca pe un nimic. Ei bine, acum nimicul devenise ceva.Ceva ce le putea curma viața doar fiindcă dorea și nu din nevoia de hrană.”Beți voi alcool, slabilor,mie îmi plac lichidele calde și închise la culoare . O să beau din voi . O să vă sug de vlagă și o să-mi placă.”

De-odată Edith se apropie de ea și îi puse mâna pe umăr. De-acum o putea numi egala ei și nu doar un simplu muritor de a cărei puritate se îndrăgostise iremediabil. Da! După 300 de ani se îndrăgostise din nou , dar egoismul său o transformase iarăși în creator al morții. Și totuși, chiar dacă ar fi ajuns să o piardă pe Carmen, cel puțin acum, pentru puțin timp,nu trebuia să-și mai facă griji pentru fragilitatea ei . Putea călătorii cu ea oriunde pentru a-i arăta minunile lumii ascunse de majoritatea oamenilor.

Acum era a ei.Restul nu mai conta.

Oglinda

Îi place mierea.Întotdeauna i-a plăcut. Felul în care i se prelinge printre degete și printre buze a făcut-o întotdeauna să se simtă una cu natura, fluidă precum timpul. Dacă ai vedea-o ,nu ți s-ar părea specială.. Un om aparent mediocru, ce întreabă mereu lucruri cărora lumii li se par stupide. „De ce 3*7 face 21?”,  „De ce mergem în picioare și nu în mâini?” sau „De unde vin deja-vu-urile?”

Îi place mierea… Îi place mierea și să se plimbe pe malul mării de mână  cu prietena ei, să cânte folk și să scrie poezii, să mângție firele de iarbă cu buricele degetelor și să le miroasă verdele.

Am întâlnit-o acum câțiva ani. Desena cu creta pe asfalt o lume fericită în care toți oamenii sunt egali. Mi-a plăcut ideea: o visătoare creează cu instrumente de copil o feerie. În timp ce o priveam, și-a ridicat ochii mari și rotunzi spre mine și mi-a cerut o ciocolată caldă. Mi-a spus că dacă îi cumpăr una îmi va face o surpriză.

I-am adus-o și după ce și-a sorbit lichidul prețios și a spus că mergea cu puțină miere, m-a apucat de mână și a început să alerge, trăgându-mă după ea. Am ajuns pe o alee lăturalnică, cu lumină decât  să vezi la un pas în fața ta, și s-a oprit. Mi-a zâmbit și am observat că îi lipseau trei dinți. Avea buzele cărnoase și era palidă. A deschis o ușă invitându-mă înăuntru.

A început să râdă zgomotos . I se putea citi pe față o fericire pură, ca aceea a unui copil atunci când vine Moș Crăciun. M-a apucat de cămașă , aruncându-mă pe podea.

M-am speriat puțin. Era întuneric și peste tot mirosea a igrasie și tutun.

-Hai să-ți arăt ceva.

A apăsat pe un întrerupător făcând să se aprindă un bec chior ce pâlpâia ca un licurici bolnav. A scos un caiet  de sub o saltea murdară și pătată  de vechime.

-Ne cunoaștem. Am scris ceva despr tine. Să știi că te iubesc foarte mult.

Am rămas mască. Copila asta ce locuia într-un subsol de bloc și pe care o mai văzusem de maxim trei ori mă privea cu o euforia ce începea să mă invadeze. A deschis caietul și a început să-mi citească.

„Îi place mierea. Întotdeauna i-a plăcut. Felul în care….”

Salut

Mă scald în mizeria trupului tău.Ai putrezit de când te-am văzut ultima dată. Mai respiri? Nu, fiindcă te-am omorât. Îmi provoci silă când te privesc în orbitele-ți golite de globii oculari mâncați de viermi.

Alb!îmi strigi îngrozit.Alb și roz,atât mai vreau.

Taci! Ești mort! Morții nu vorbesc. Ei doar stau și cugetă. Mă mir la ce cugeți.Cum e acolo unde ai ajus? Ecald, e bine? Și dacă e bine, de ce îmi mai ceri alb? De ce nu vrei verde; e mult mai luminos și mai rece, e ca un leac împotriva căldurii.

Lipește-ți falangele de buzele-ți calcifiate și pictează-mi un peisaj așa cum nu-l vezi tu. Un peisaj feeric, pentru că ai fost prea bun pentru a ajunge-n iad.

Și totuși ești frumos.Goliciunea oaselor tale mă excită într-un fel . Știu sigur că dacă ai fii avut piele în momentul ăsta ai fii roșit și ți-ai fii obținut rozul mult dorit.

Cântă-mi jigodie, cântă-mi fără limba-ți spurcată simfonii  despre îngeri decăzuți ,jivine ale cerului trecut ce n-au știut să-și țină mândria-n frâu. Cântă-mi și dup-aia taci!

Îndrăgostit

Îmi dai o palmă și mai vreau.

Îți cer să mă pui în pielea ta

să știu să fiu bun, sau tare să fiu

să mor și să-nviu,mereu să mă-nchin

talentului tău de mare artist.

Lovește-mă tare,înlăcrimează-mi ochii

să-ți simt ardoarea din priviri cum mă prinde,

mă trage-nspre tine chiar de nu mă vrei

și-nvinețit voi fugi pe-a ta cale.

Și chiar de mă dori,eu n-o să-ți port pică.

Tu,atotputernice domn,loveste-mi trupul.

Eu mă voi îndrăgosti mereu de tine,

să-ți fiu amant aș vrea,si astfel să zbor.

Poate-ntr-o zi,când mare voi fi

și nu te voi mai vedea ca pe-un zeu,

te voi lăsa să-mi mângâi corpul obosit,

să mă adori cum te-am adorat și eu pe tine.

Să-mi ierți îndrăzneala

căci frică nu-mi e de-a ta ură,

dar vreau să mă vezi mai uman decât cei

ce te slăvesc în alt fel decât mine.

Mă iartă fiindcă-n neștiința proprie

am vrut să-mi fi iubit torționar

și am vrut o singură clipită

să-mi fi Amor și să-ți cer al tău dar.

Plec astăzi și îmi iau la revedere

și-ți cer să mă lovești din nou,

să te am mereu în mine

și când sunt treaz,și-atunci când dorm.

Adio , scump amant al suferinței mele,

îmi iau vânătăile cu mine,

îți sărut bocancu-înroșit

de sucul ce-mi curge prin vene.

Zi de boem

Astăzi va fi o zi însorită cu maxime de până la 24 de grade. În rest…

M-am săturat de TV.

–Să ști că îmi dau seama și singură ca e cald afară pentru că soarele îmi arde pielea.

Totul e mirific, mai puțin durerile de spate,picioare și ovare.În rest, totul e minunat…

Ideea de a mă scula din pat și de a mă arunca de la etajul la care locuiesc și anume 10,îmi face cu ochiul:

–Hai,aruncă-te!Pictează și tu asfaltul cum fac oamenii cu ouăle înnaintea Paștelui.Dă-ți drumu și imaginează-ti că zbori. O să fie foarte plăcut,îți promit!

-Poate plăcut pentru tine…Și totuși o să pun asta pe lista cu lucruri de făcut.Poate o rezolv mâine.Momentan sunt prea ocupată cu respiratul și cu clipitul.

Până la urmă îmi fac curaj și îmi dezmorțesc picioarele ce urlă :

–Taie-ne și lasă-ne în pat,suntem prea obosite ! Scoăla-te singură,nu te mai baza pe noi!

Dau dezaprobător din cap. Până și propriile-mi picioare mă reneagă. Nu că ar fi singurele.Prietenii și părinții      m-au renegat de mult.Cică sunt prea artistă pentru ca intelectul lor mediocru să mă ințeleagă.

Arunc o flegmă în unul din colțurile mansardei.Oricum , e prea jegoasă pentru ca oricine ar intra să observe micul detaliu  mucilaginos.Mă spăl pe față îngrozită de umiditatea și temperatura apei și iau un text în mână.Pe margine scrie: De învățat pentru joi.Aha,joi,hai că mai am 28 de ore până la repetiții și numai câteva zeci de replici și vreo 3 monologuri de-o pagină fiecare de învățat. Da… sigur am timp.

Privesc cu un singur ochi și scârbită paginile mototolite și folosite pe post de scrumieră.Câteva cuvinte nici nu se mai  văd dar până la urmă le ce e bună imprivizația?

Debarasez măsuța de cafea de dozele de bere goale.Pe semne iar am făcut-o lată azi noapte.Întrebarea e cu cine?

Zâmbesc cu nonșalanță și mă îndrept  spre aragaz pentru a-l aprinde.Mă mir cât gaz oi mai avea în butelie. Iau ibricul de pe chiuvetă și-l umplu cu un lichid galben-maroniu ce curge de pe țeava atașată la robinet.E…un pic de rugină nu face rău la nimeni.O las să fiarba în timp ce mă duc la wc (Acu nu oți vrea să vă spun ce am făcut acolo.Vă dați și singuri seama.)După 5 minute îmi returnez ființa la aragaz și pun 4 lingurițe de cafea în ibric (Îmi place tare)și încep să răsfoiesc scenariul. Mda,interesantă piesă:un tip,o tipă,două familii,ceartă,ea moare,el moare,ea moare iar(că de,prima dată fusese de formă) si sfârșit.Prea siropos pentru gustul meu,da măcar am șansa să mor de două ori.Vă dați seama cât e de interesant?

Se aude un fâs pe aragaz.Logic, ca de fiecare dată a dat în foc.Las-o așa că cică a mai bună.Iau o înghițitură direct din ibric,mă frig,înjur,dau cu piciorul în unitatea calculatorului,mă lovesc,înjur iar și mă opresc.Dacă ași continua cu siguranță că ași distruge mica-mi locuință și nu de alta dar nu am bani să o reconstruiesc.Mă gândesc că ar fi bine să fac puțină curățenie.Măcar așa,de ochii lumii.Las din nou textul pe măsuță(măcar asta e curată)și îmi bag nasul în dulap pentru a găsi o pungă pentru gunoi.Acu  baftă să o găsești printre mormanele de haine și vase spălate .Înjur din nou.

După ce găsesc ce căutam mă apuc să strâng tona de gunoaie împrăștiate prin cameră iar apoi șterg jegul de pe mobilă și mătur.Gata,totu-i lună!Mă mir de ce se zice lună.Pe Lună e praf,e mizerie și gravitația e mai mică decât cea a Pământului.Ciudat…

Bine,după muncă logic urmează o țigare și cafeaua ce s-a răcit de mult.

Îmi extrag pachetul de țigări și bricheta din ginși ,torn cafeaua într-o cană ciobită și mă așez la fereastră.Scaunul e cam paralizat dar sper să stea în picioare măcar 10 minute.De când tot zic să-mi iau un scaun nou.Încă ceva de trecut pe lista cu lucruri de făcut.Pe listă mai sunt trecute: o relație stabilă,o locuință nouă și vizitat Japonia și Egiptul.Bine înțeles,majoritatea sunt doar vise ce nu vor avea niciodată bunăvoința de a se adeveri.

Inhalez fumul toxic în plămânii ce urlă de durere.Imediat acesta iese însoțit de o tuse monumentală .Dau ca mirată din umeri și mai trag un fum.De data asta iese lin formând o dâră subțire de puf.Iau o gură din cafeaua mult prea amara chiar și pentru mine și îmi arunc privirea pe geam.Uite că reuși să arunc ceva din mine pe geam.Un lucu în minus de  făcut.

În stradă vreo 5 copii joacă fotbal . Unul ,parcă vrând să mă imite își aprinde o țigare și trage cu poftă din ea.Sigur nu are mai mult de 12 ani. Zâmbesc:” Ăsta o să moară mai tânăr decât mine.” O fetiță își etalează picioarele și sânii ei mici prin fața băieților ce se opresc pentru un moment să o admire și apoi își reiau jocu . Nemulțumită că nu a atras privirile destul de mult face o piruietă și dispare din cadru.Sincer,după părerea mea,ar fi trebuit să fi fost privită mai mult și poate chiar cineva să-i fi adresat un :”chestia aia de pe tine e fustă sau curea?”dar probabil băieții erau prea acupați cu jocul.

Arunc țigarea pe fereastră cu speranța de a nu-i cădea numănui in cap fiindcă uitasem să o sting.

Acum,hai la învățat!

o iubire inca neuitata

“Progresam si uitam sa fim fericiti.Ingropam bucurii intr-o mare de biti”

Internet…realitate virtuala?!Da,acum adevarata realitate  devenit  virtual. Am auzit o discutie intre doi cunoscuti:

-Ai auzit cum se joaca mai nou aia mici pititea?

-Cum frate?

-Pai , stau pe invizibil si unu ii cauta.

Si se mai intreaba de ce atata violent, de ce incep sa se sinucida de la varste din ce in ce mai fragede. Simplu:internet,tleviziune…mass-media.

Tendinte sinucigase?Am avut si eu.Totusi nu atat de grave incat sa le pun in aplicare:batai,dragoste neimpartasita,tradare de la cel mai bun prieten ,de la iubita…

Dar stati sa ma prezint.Sunt Ana. O simpla fata ce a invatat ce este durerea de la o varsta mult prea frageda.

Stiti care este diferenta dintre o viata fara griji si una plina de suferinta?Ei bine,eu nu stiu.Nu-mi mai amintesc momentul in care am fost cu adevarat fericita. Nici macar idilele pe care le-am avut si le am nu ma pot scoate dintr-o depresie intiparita in oase ce ma seaca precum seceta usuca un izvor in desert.Multe femei s-au prelindat prin casa mea,prin patul meu , facandu-ma sa ajung in extaz fara ca macar a II-a zi sa-mi amintesc numele lor. Una imi umbala prin suflet inca. Mirosul ei parca mi s-a intiparit in piele,in cearceafurile mele: G. Cat am iubit-o.

Totul a inceput intr-o simpla excursie din al II-lea an de facultate. Era beata si m-a luat de man ape drumul spre singurul club de Doamne-ajuta din localitate.Pana in acea noapte o consideram falsa, un fals prieten al celor falsi.

-Tu iti dai seama ce faci?inima incepuse sa-mi bata precum ceasul unei bombe ce sta sa explodeze. Ce-ai patit? Nu-mi cunosti reputatia?

-Nu conteaza. Suntem intr-o excursie ale carei fapte vor fi date uitarii peste cateva zile. Nu-mi place sa dorm singura in cort. Eu nu sunt asa de obicei. Sti… mie-mi plac barbatii. N-am mai fost niciodata cu o femeie. Dar multe vorbesc despre tine cu parere de rau in glas. Oricum,am auzit ca nu pui la suflet astfel de intamplari. Iar pentru mine una,sa nu-ti fie frica,n-am sa ma indragostesc de tine ca celelalte.

-Celelalte?!N-am avut decat relatii fugare. Inca nu am intalnit pe nimeni special. Cred ca cineva te-a dezinformat.

-Daca tu nu iubesti nu inseamna ca nu esti iubita.

M-a sarutat pe obraz si ne-am continuat drumul inspre club.

La intoarcere era si mai lipita de bratul meu.Cantam amandoua cantece de dragoste frantuzesti. Cand sa intram in cort s-a oprit si s-a uitat la mine cu ochi inlacrimati:

-Nu pot sa fac asta…pur si simplu nu pot.

-Orice are un inceput;lasa-ma pe mine sa fac totul.Destinde-te, mai ai un pic si-mi dizloci bratul.

Acea noaptemi-a ramas in minte…sarutari firbinti,imaginea trupului meu apasand pe sanii ei rotunzi ma face si acum sa tremur de emotie.

Intoarse la facultate  ceva magic s-a intamplat:

-Sti ce ma spus in drumetie?Poate am putea sa continuam. Simt ca am inceput sa ma indragostesc de tine. Sau poate nu..Nu am mai avut acest sentiment niciodata.Uite-te la mine,tremur,pana si vocea imi tremura…

Am tras-o inspre mine cu forta , am izbit-o de zid si am sarutat-o.Cea mai frumoasa fata pe care am intalnit-o vreodata. Avea buzele atat de fine si de insetate dupa ale mele.

Dupa trei saptamani s-a mutat la mine .Noptile ne erau albe. Ne iubeam ca doua nebune. Viata ne era ca un vis , un vis in care o straina salveaza pe printesa din palatul ei de cristal si o duce intr-o mansarda tapitata cu fericire..

la sfarsitul facultatii ne gandeam sa ne luam un apartament impreuna, ea fiind destul  de instarita.

-Si cu mansarda ce facem?Avem cele mai frumoase amintiri in ea.

-Da, dar totusi , ne vom angaja. ai vazut ca teatrul ne primeste pe amandoua in roluri principale . Nu mai putem trai doar din dragostea noastra. Trezeste-te si miroase realitatea!

-Nu Nu vreau ca lumea sa mi te fure.

-Voi fi mereu a ta . Si oricum ai mei vor sa-mi dea bani sa-mi cumpar un apartament . Vom fi la fel de fericite si acolo.

-Sunt de accord cu doua conditii. Prima :sa nu incetezi niciodata sa ma iubesti.

-Si a II-a?

-Sa ma lasi sa-ti dau jumatate din suma.

-Dar…

-Nici un dar!Doar asa sunt de accord.

Viata mea a continuat frumos.25 de ani ,tinerete,dragoste.Nu m-as fi asteptat niciodata la cele ce au urmat.

Pe langa slujba de la teatru,se angajase si la o firma de calcuratoare.Acolo a intalnit sfarsitul nostrum. O data la doua-trei zile avea intalniri tarsi cu un coleg de-al ei de serviciu.Relatia noastra a inceput sa se raceasca din ce in ce mai mult pana cand nu am mai suportat si am confruntat-o:

-Te rog,spune-mi naiba ce se intampla !Nu am mai facut dragoste de o doua saptamani ,esti tacuta,te fofilezi… Te rog,vorbeste-mi !

-Acum ca m-ai facut sa infrunt situatia…Am o relatie cu Dan,colegul meu de la programare.Vrem sa fim impreuna .Imi pare rau dar…te parasesc.

-Dar adevarul este ca mi-ai spus ca tie-ti plac barbatii.Pacat ca nu te-am ascultat atunci.Maine imi iau lucrurile si ma mut. La noapte am sa dorm la un hotel.

Am iesit din apartament trantind usa dupa mine.In taxi,pana la hotel,mi-am  plans toata rezerva de lacrimi de care nu avusesem nevoie in toti acei ani.

Ce am iubit-o…Acum nu mai stiu nimic de ea.Am 28 de ani si nici o idee despre cum sa-mi pun viata in ordine .Totul din cauza informatizarii.

poezii

 

O nouă filă.Început.

 

 

Acea cîntare-a dimineții

mă trezește din coșmar,

m-alintă,mă cheamă,

mă scoate din calvar.

O altă zi,o altă filă,

un alt capitol în viața mea,

o zi cu soare,o uitare,

făr’ de ea m-aș dispersa.

O altă fată ce mă-ndeamnă

să fiu alăturea de ea,

o altă carte scrisă-n grabă,

o altă floare,o altă stea.

Mă-ntreb acum ce va urma

și dacă o fi diferit

acest roman din viața mea,

acest roman ce m-a uimit.

Și nu e prima,nici ultima

și poate nu va dura mult,

dar sper din toată inima

că merită să o sărut;

să o sărut,s-o strîng în brațe,

să-i spun că nimeni nu-i ca ea,

s-o mint și să-i zic adevăruri,

s-o simt,s-o beau ca nimenea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UN VAMPIR SINUCIGAȘ

Motto:Ne naștm zei…Lumea ne transformă în muritori.

Sunt un vampir sinucigaș:                                  

sug sîngele dar mie,

îmi sug viața din vine,

încerc să mă rănesc.

Nu-mi dau voie să plîng

deși se-ntîmplă-ntotdeauna.

Sunt un vampir meschin

ce îți harănește ura.

Nu-s om ,chiar dacă par,

și cine-a încercat

de mine să se-apropie

a invățat

că eu sunt ca o scorpie.

Iubirea mea cea pură

s-a transformat in ură.

Nu mă crezi?Doar încearcă

să mă transformi in viață,

să-mi dai o-nsemnătate,

chiar de-ar fi mică,o parte,

vei vedea că dintr-o dată

se transformă-n apă seaca.

Deci nu mai incercați

ca să mă schimbați!

Lăsați-mă așa:

o ființă mică , rea, o biata furnicuță,

un biet vampir sinucigaș.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Amurg sangeriu

 

 

Din apusul soarelui mi se trimite melancolic

un susur de cantece uitate in noapte

si-o copilarie uscata prea devreme.

O plangere cu lacrimi de sange

ma trimite-n nepasare:

“Nu sunt,este mult prea bine.”

imi spun ,eu chiar daca doare;

“Uitat-am ce-i iubirea si dragoatea de frate,

uitat-am note musicale,a fericirii soarte.

Degeaba cant acum o oda  pentru moarte;

si-aceasta m-a uitat si a plecat departe.

Mi-e frica de uitare,eu vreau sa fiu etern!

Eu sunt un zeu,o vioara ce va canta viata,

eu sunt o flacara ce va taie ceata,

nu doar un muritor,nu-s doar un simplu om

Eu va veghez si va dau fericirea,

eu va ofer sau nu iubirea.

Chiar daca pentru lumea mea nu sunteti apti,

slaviti-ma si veti fi salvati.”

Un simplu spectator

 Un susur,un om si-o moarte,

o viata sfarsita prea de curand,

un scriitor,o pana si o carte

si vezi cum versurile se pierd curgand.

O floare usacta ce zace pe-un mormant,

o fata ce plange pe-al ei tata bland,

o zi oarecare cu copii in parc

si ce pacat ca totul va fi uitat…

Doua amante ce se pierd in vise

mult prea ireale pentru viata ce-o traiesc,

o lume indiferenta dar ce critica mult,

o mama ce-ngrijeste de fiul sau mut.

Si intrebari incep sa ti se prelinga prin minte

de te miri de ce exista atata durere

cand ne era promis taram cu lapte si miere…

 

Frumoasa ta cantare

Pierdutu-sa in mare

printer valuri,alge si noroi

si-acum incerci sa compui melodii noi

ca sa rimeze cu timpurile tale,

ca sa poti schimba propria ta cale.

 

Ura, chin si suferinta,

durere,patima, cainta…

Susurul de pe fata a palit

ti s-a terminat fericirea pentru care-ai platit.

Tot ce ti-a mai ramas sa faci

este sa te omori pentru-a putea sa taci.                   

 

 

 

Nesiguranta

 

 

Carari ascunse prin “minunate”vremuri

le umbli pe-nserate,de frica, te cutremuri,

nu le-ai uitat inca dar vrei ca sa le uiti

si cainii suferintei pe ei vrei sa-I asmuti.

 

Nu poti sa taci chiar daca acuma trebuie,

nu poti sa te preface ca-I bine cand nu e.

In fata ta s-au prapadit cosmaruri

dar ai creat altele, le-ai incununat cu lauri.

 

Peobabil ca te-ntrebi acum de ce mai plangi

cand sti c-a lor fericire trebuie s-o frangi.

Nu poti,insa ce daca incerci ca sa-I omiti?

Sti ca pan’ la urma n-o sa fie cuminti.

 

Vei reusi,fi sigur,insa pentru-nceput

trebuie d=sa fi tare , sa regasesti ce-ai pierdut,

trebui’ as ai curaj,sa fi altfel cum esti

si astfel,un alterego o sa-ti faurasti.

 

Vei putea sa muti muntii, vei putea sa-I rapungi

si numai dup-aceea vei reusi sa fugi.

Si-atunci cand vei reusi s-ai voie sa fit u

doar in acel moment vei putea sa spui “nu!”.

 

Asa ca-nvinge-ti cele mai mari temeri,

raspunde-n felul tau la nenumarate cereri,

fi tu si astfel chiar moartea te va ocoli

si-atunci sa rapui sistemul tu vei reusi. 

 

Poveste

 

 

Soapte pierdute in noaptea amara

ma umplu de spaima, ma transforma in mort

si plimbarile de mana,pe strada,spre seara,

ma fac sa reflectez la cum sa ma comport.

Fiara din mine vrea sa ma raneasca;

ea stie ca sufletul meu poate fi distrus.

Mi-l umple de calvar si c-o ura prosteasca

indreptata spre cei ce durere mi-au produs.

Credinta in mine de multi ani s-a surpat

si flcara din atrii ce-atuncea inc-ardea

in chin si suferinta ea s-a intrupat,

s-a transformat in fiere,intr-o obsesie grea.

Nu pot sa iubesc pur,eu pot doar sa doresc

iar omul ce in mine increderea si-a pus

ma oblige ne-ncetat sa ma hotarasc

de vreau sa-I fiu amica de-acum pana-n apus.

Nu ma dati simplitatii, eu eternul il vreau!
Sa ma umlu de zambet si de-mplinire clara,

sa nu ma vezi ca demon chiar daca vreau sa va dau

uitarii fara margini si chipul vost sa piara.

Fi clovn in circul meu,te voi plati cu lacrimi,

fi animal in cusca, vreau sa ma joc cu tine;

si de vei realiza ca ma hranesc cu patimi

te voi lua cu mine spre orizonturi straine.

Si astfel vom scrie-o cartre ferecata in noi.

Cine-o va citi va-ntelege-a noastra drama.

Si chiar de n-om fi rege si regina ci doar pioni

vom rezista de-a pururi exact precum o rana.

Testament

 

 

Ploaia ce umple potirul nuptii

ma pica sip e mine si-mi spala speranta

si umple si raul de sange murder

ce l-am picurat pe un drum clar ca gheata.

 

Doar tuetul ma poate trezi din cea uitare

si fulgerul imi poate lumina acest drum

si simt chiar si-acum a noptii savoare

cum ma otrveste,ma trimite in fum.

 

Acest fum al mortii ma deruteaza mai tare

si-ncep sa uit ce pentru mine era sfant.

Incep s-aud a noptii chemare

ce ma indruma spre un alt drum mai plapand.

 

Dar nu pot s-accept simpla banalitate,

sa cedez la tot ce pentru mine era sfant!

Voi continua sa-mi crestez pe piele juraminte

si astfel nimic nu va mai fi uitat. 

Caracterizare 

 

Pe pajistea uitarii am poposit si eu

cu gandul nemuririi. Ma simt ca si un zeu

ce freamata si umbla pe cai intunecate

ca sa gaseasca raspunsul la nesfarsita noapte.

Placerea durerii o simt din ce in ce

caci duse sunt momente de-a intreba de ce.

Utopia tristetii,a fricii,chiar a groazei,

ma face sa ma pierd in nesfarsita noapte.

Si vad o luminita ce curm-a mea durere…

Dar stai! Era un inger cazut din mantuire!

Ploua acum cu ingeri ce se fac nevazuti

caci diavolul le-a luat ce Domnul le-a cerut.

Plang acum,urlu,tip! dar nimeni nu m-aude

caci noptike de vara acum si ele-s ude.

Lacrimele mele suint doar o amagire…

caci noaptea-a fost spalata de sange si mahnire.

Sa plec din cea uitare? ma-ntreb la randul meu.

Sa plec,caci dup-aceasta eu nu mai sunt un zeu.

Si fug de pleava lumii,si fug de-a lor chemare

caci sunt precum si hunii stransi la o adunare.

am sa caut refugiul de vulturii plesuvi

ce rup din mine carne pentru a fi mai buni,

pentru-a face hatarul celor ce au uitat

ca si eu duc o lupta,si eu sunt un soldat!

Soldat in lupta fricii,a nepasarii lor,

a armelor pieirii care acum ma dor.

Iubire interzisa

 

 

Cand soarele apune

ma vad in ochii tai.

Tu esti ca o minune

creeata chiar de zei.

 

Cand am fost impreuna

doar pentru un moment

te-am vrut ca o nebuna

sit e-am avut complet.

 

Nu credeam ca vreodata 

ma voi simtii astfel.

In noapte sunt pierduta

fiindca nu esti un “el”.

 

Tu,character de fiara,

ma frangi in orice zi,

ma faci ca sa ma doara

si dup-aceea razi.

 

Tu nu sti ce-I iubirea,

doar poate crezi ca sti.

Poate ca-s rea cu firea

dare u te vaoi iubii!

Acorda-mi doar o sansa

sa te fac fericita!

Te voi iubii o viata

nu doar pentr-o clipia.

 

Ai spus in acea seara

ca tu nu sti ce vrei.

Ia-ma pe mine doara

si vom face scantei!

 

Daca nu ,plec in noapte

si-am sa-ncerc sa te uit,

dar vei auzii soapte,

vei sti ca ai gresit. 

Oameni

 

 

Orice om aduna-n suflet

o durere arzatoare

si-aude-al inimii planset

ca pe-o apa curgatoare.

 

Orice om imparte neguri 

peste semeni si fiinta,

incearca sa rupa lanturi

si-apoi trece-n nefiinta.

 

Si eu-s om pe lumea asta

si eu-s simplu spectator.

Vad si-ncerc sa uit teroarea

si plangerea ce ma dor.

 

Si eu-s om ce-ncearca lumea

si ce face din ea chin.

Si eu-s om ce-ti vede firea…

fug si dup-aia ma-nchin. 

Apocalipsa

 

 

“Probabil ca va trece”,

imi zic in mintea mea,

“si nu se va petrece

acum Apocalipsa.

probabil peste veacuri

si alte mii de ani

nu va mai fi o soapta,

va fi un vis real.

Si-atunci ai mei urmasi

se vor gandi la mine,

la sute de destine

scapate de-ntaia chinuire.

Si eu voi fi scapata,

dar nu de judecata.

Nu voi putea fugii

si ma voi mantuii.”

 

 

 

 

 

 

 

 

Va cant

 

 

Cant ziua mortii mele,

cant tot ce pot sa cant:

fericirea,iubirea,florile de pe camp.

Cant dragostea eternal,

va cant suflarea vietii,

va cant privighetorile

ce-mi potolesc fiinta.

Dar eu totusi va mint…

Uitat-am ce-I iubire

si dragoste de frate,

uitat-am note musicale,

a fericirii soarte,

uitat-am ci-e vointa

si numai suferinta

imi mai alina soarta.

Dar eu totusi va cant… 

Sunteti nimicuri!

 

 

Voi vreti acum prea mult de la mine,

imi cereti sa fiu ceea ce eu nu sunt.

Dar totusi doriti ca sa imi fie bine…

Da’ cine dracu’ sunteti voi sa-mi spuneti ce sa fac?!

 

Ce vreti? Sa-ncep ca sa plang?

Sau venele sa mi le crestez in mii de modele?

sa urlu la mine in subconstient?

Degeaba…eu fac asta de sute si mii de zile.

 

Cacat!Ma faceti sa rad cand v-aud.

Ce spuneti?!Ca si eu sunt tot un nimic?!

Si totusi,uitati-va la voi si dup-aiavorbiti!

Numai surdomuti ati putea spune lucruri destepte.

 

Lasati-ma in pace! Va rog,uitati de mine!

Eu ma descurc fara voi mult mai bine.

Plecati in alte parti,sa nu va mai vad!

plecati,va rog,plecati acum,va implor! 

Rugaminte primaverii

 

 

Primvara-I dulce

si-n suflet adduce

mii de bucurii,

cantec de copii,

campuri verzi cu flori

si privighetori.

Dar pr mine ma lasa

cu a mea napasta

de a suferii pentru cele mii

de suflete uitate

si-ncuiate-n noapte,

pentru mine insami.

primavera dulce,

lasa-ma in pace!

Ca sa pot sa plang

sis a pot sa fug

de pleava cea rea

ce-o constituie lumea,

de ocara lor.

Caci nu mai pot iubii,

nu mai pot traii

aceasta viata uscat

cu fum imbinata.

Eu voi renunta

caci inima mea

acum este franta.

Adio primavara,

eu vreau din nou iarna!

Ai pierdut

 

 

E noapte sau e zi?

Nu mai stiu…

O stea se rupe din cer

sau este doar un inger?

Ma ploua cu apa

sau sunt lacrime ceresti?

Ma frangi?!Cand zambesti

crezi ca ma sfasii cu dintii?

Esti om sau esti diavol?

Vrei sa ne contopim

si-ale noastre tipete sa se-auda-n zari?

Vrei sa ne iubim

ca fiarele-n oceane?

Sti cum este oare?

Zici ca ma cunosti,

ca vrei sa fi cu mine?

Dar sufletele noastre-s streine.

Si totusi vrei sa fugi de mine…

sit e rotesti ca prostu-n cerc.

Oricum tot la mine-ajungi.

Esti un fraier,un nimic,

esti doar un strigat

ce se-aunde-n noapte,

doar un baiat

ce s-a ratat

si se crede barbat.

Comoara din umbra

 

 

Fereastra se deschide

si ochiul se aprinde,

comoara mea din umbra

 inca in minte-mi umbla.

Ma-ntind ca s-o apuc

de fraie,ca s-o duc

la mine-n camera

sa fie libera.

„Comoara mea iubita,

de cand eu te conosc,

nu mi-ai dat nici o clipa

ca sa te iau la rost,

sa te cert,sa te hiudui

si sa-ti spun ca-mi inseli

inima cu gandul

si ierni cu primaveri. 

 

Soapte

 

 

Problematice intrebari ale noptii

imi umbla in minte si ma ispitesc

sa fiu si eu la fel ca mortii,

rece si fara de idei.

Credinta imi spala increderea-n mine,

ma face sa renunt la necunoscut.

Gandurile mele sunt de cadavre pline

ale fostelor mele idei de nebun.

Intunericul imi sopteste sa ma alatur lor,

lumina alugandu-ma din fericire,

lumea ma face sa vreau sa ma omor

si nimeni nu vrea sa-mi revin in fire.

Sunt singura impotriva nimicului

si ma intreb de ce mai exist

intr-un univers care

ma otraveste cu trecerea timpului.

 

 Minciuni

 

 

Daca am restange lumea

intr-un bob de mazare

tot nu i-am putea inghitii minciunile.

Daca am putea piti fetele

tradatorilor dupa un mar

tot le-am vedea mastile ce ne induc cosmaruri.

Uram minciunile desi le folosim

si ne mai intrebam „de ce?”.

Raspunsuri oricum nu gasim…

„De ce” nu conteaza

ci acum conteaza numai „cum”.